Repatriere Decedați Din Italia
Cum decurg serviciile funerare în cazul repatrierii din Italia către România
Aând cineva moare, există multe detalii de care familia trebuie să aibă grijă. De aceea vă recomandăm întotdeauna să apelați la o firmă de servicii funerare în caz că intervine un deces în familia voastră. Astfel, veți fi liniștiți – în sensul că totul va decurge cum trebuie și veți ști că totul e gestionat că la carte. Dacă moartea cuiva din familia voastră are loc departe de casă, știți bine că transportul poate fi costisitor și complicat. De aceea recomandarea noastră e aceea de a apela cu încredere la o firmă cu profil funerar.
Suntem aici să te ajutăm: solicită sprijin complet
Suntem alături de dumneavoastră cu răspunsuri rapide, transparență totală și pachete funerare personalizate.
Transport funerar internațional
Spre exemplu, dacă avem în vedere cazuri de repatriere decedați Italia, un transport internațional Italia în acest sens se poate face doar în condițiile prevăzute de legislația italiană. Regulă fiind valabilă pentru orice altă țară, în astfel de circumstanțe.
Un asemenea transport se efectuează numai în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a Italiei şi în conformitate cu reglementările internaţionale aplicabile.
Ai nevoie urgentă de ajutor?
Echipa noastră va poate oferi consultanță gratuită și va poate răspunde la orice întrebare, apelând Serviciul info-clienți disponibil NON-STOP!
Ce pași trebuie urmați în vederea repatrierii decedatului din Italia?
Având în vedere că România şi Italia sunt semnatare ale Aranjamentului internaţional privind transportul cadavrelor, încheiat la Berlin în 1937, transportul în România se efectuează în baza actelor emise de autorităţile italiene. Că urmare, pașaportul mortuar se eliberează de primăria italiană care a înregistrat decesul. Personalul consular poate oferi detalii în legătură cu această procedură şi poate facilita contactul cu casele funerare care asigură transportul în România, fără să poată fi reținut responsabil pentru serviciile acestor operatori pe care îi alege familia decedatului. În cazul în care familia nu dispune de suma de bani necesară transportului, autorităţile italiene vor proceda la înmormântarea sau incinerarea defunctului, într-un cimitir din Italia, cu suportarea cheltuielilor de către acestea. Dacă apelați la serviciile unei firme care se ocupă de funerare, e bine să știți că o asemenea firmă are personal propriu și vehicule special amenajate, situate în diferite țări, pentru a oferi servicii de repatriere rapidă către și dinspre țările unde a decedat respectivă persoană din familia voastră. Costurile mai mici și faptul că o asemenea firmă se ocupă și de partea administrativă, face procesul de repatriere să fie rapid și mai puțîn costisitor. Acest permite, de asemenea, transportarea celor dragi direct în orice locație pe care o alegeți voi și nu necesită să faceți aranjamente pentru a că un reprezentant să ridice rămășițele decedatului de la un aeroport de destinație. Dacă repatrierea “pe drum” este posibilă, se recomandă de obicei acest serviciu.
Testimoniale - Servicii Funerare Dorobanțu
EXCELENT
Pe baza a 81 de recenzii
Publicat pe Google![]()
Ciprian NGTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Totul a fost impecabil, de la început până la sfârșit. Au fost profesioniști, atenți la fiecare detaliu, dar mai presus de toate au fost empatici, răbdători și oameni cu suflet. Au înțeles durerea noastră și ne-au oferit sprijin și respect într-un moment în care aveam mare nevoie de ele. Le mulțumesc din inimă pentru felul în care s-au ocupat de totul pentru tatăl meu și pentru respectul cu care ne-au însoțit în aceste clipe grele. Sunt oameni care nu doar își fac meseria, ci o fac cu omenie și suflet.🙏🏻🖤Publicat pe Google![]()
Adriana BerechetTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Excepțional nu regret ca am apelat la aceasta firma de pompe funebre din sectorul 6Publicat pe Google![]()
Catalin Marian VacaruTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Un serviciu excelent ,recomand cu încredere. Am avut nevoie de serviciile domnului Dorobantu pentru repatrierea tatălui meu din Belgia . A doau zi dimineața dupa ce am luat legatura cu dansul au fost prezenți pentru repatrierea tatălui meu și efectuarea actelor și in mai putin de 2 zile au ajuns la destinația finala in ciuda condițiilor meteo nefavorabile si drumurilor închise din cauza zăpezii. Tin sa menționez ca am fost informat in permanență cu toate etapele și parcursul drumului , iar prețul stabilit la început nu a suferit modificări deși au făcut eforturi ca repatrierea să se realizeze in cel mai scurt timp posibil.Publicat pe Google![]()
Maria PTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Vrem să îi mulțumim din suflet domnului Mihai Dorobanțu și întregii sale echipe, precum și domnului Pr. Valentin Ștefan care ni i-a recomandat, pentru sprijinul excepțional pe care ni l-au oferit într-un moment atât de greu pentru familia noastră. Am avut nevoie de servicii funerare în Sectorul 6 din București și am fost îndrumați către domnul Dorobanțu. A fost cea mai bună recomandare posibilă. Domnul Dorobanțu s-a făcut disponibil la orice oră, a răspuns cu promptitudine și răbdare tuturor întrebărilor noastre, ne-a ghidat pas cu pas și ne-a oferit soluții și sugestii care ne-au ajutat enorm. A dat dovadă de o empatie și o compasiune rare, iar modul în care a tratat această situație dificilă, cu bunătate, profesionalism și inițiativă, ne-a ajutat să putem funcționa în momente în care ne era foarte greu. Totul a fost organizat impecabil, cu multă grijă și respect. Serviciile au fost de calitate excelentă, iar comunicarea a fost rapidă și clară. Îi mulțumim din inimă domnului Dorobanțu și întregii echipe pentru tot ce au făcut pentru noi și pentru că au transformat o perioadă dureroasă într-una gestionată cu demnitate și liniște. Când vom avea nevoie din nou de servicii funerare, cu siguranță îi vom contacta tot pe ei. Mulțumim pentru tot! — Maria și familiaPublicat pe Google![]()
Lungu FlorianTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am cumpărat o coroană funerară și am fost impresionat de serviciul prompt, prețul și calitatea produsului. Coroana a fost proaspătă, bine aranjată și a fost livrată rapid (comandată în seara de 26 decembrie și livrată la maximum ora 10 dimineața următoare). Recomand cu încredere pentru profesionalism și atenție la detalii. Mulțumim.Publicat pe Google![]()
Cristina TanaseTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Servicii ireproșabile, comunicare extraordinară, atenție la toate detaliile pe care le-am solicitat.Publicat pe Google![]()
MARIUS JIMBOREANTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Profesionalitate, comunicare clara, atitudine politicoasa si receptivitate la cerintele noastre. Multumim frumos. Recomand cu caldura aceasta firma.Publicat pe Google![]()
Catalin DanilaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Foarte mulțumit se servicii . Recomand cu încrederePublicat pe Google![]()
Maria ManaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Super mulțumiți, o echipa de profesioniști! Empatici, înțelegători, punctuali, perfectionisti, 5 stele sunt prea puține! Acum 4 ani am apelat la ei pt.tata, totul la superlativ. Ieri am pierdut o pe mama...astăzi a fost înmormântarea. Totul pregătit ca la carte, de pe o zi pe alta...dnul Mihai, jos pălăria! Va mulțumim ca existați, și recomand din toată inima, cine trece prin astfel de momente sa apeleze la ei cu toată încrederea, nu vor regreta! Sunteți ca un pansament pt.noi cei aflați în durere! Mulțumim din suflet!