Înmormântarea în timpul postului. Ce trebuie să știm despre obiceiurile aduse de Postul Paștelui sau Postul Crăciunului

ÎNMORMÂNTAREA ÎN TIMPUL POSTULUI. CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE OBICEIURILE ADUSE DE POSTUL PAȘTELUI SAU POSTUL CRĂCIUNULUI

În cazul unui deces al unei persoane apropiate în timpul unui post din calendarul bisericesc ortodox avem o serie de obiceiuri care trebuie urmate cu sfințenie.

Deși aspectele legate de mâncare în post se aplică de-a lungul anului, chiar dacă ne referim la postul ținut de credincioși sau la parastasele, pomenile sau bucatele servite după înmormântări, slujbele religioase din aceste perioade au și ele anumite particularități.

Este adevărat totuși că în funcție de post există unele modificări, ajungându-se inclusiv la amânarea slujbei de înmormântare în cazul anumitor zile. Cu toate acestea, majoritatea restricțiilor se aplică asupra parastelor, pomenilor sau altor tipuri de slujbe bisericești precum cele de nuntă, logodnă sau botez.

Se recomandă ca o înmormântare să nu aibă loc în zilele de post de peste an, adică fiecare miercuri și vineri. Totodată, nu se recomandă înmormântări de mari sărbători precum Ziua Nașterii Domnului (Crăciun – 25 decembrie), Ziua Răstigniri Domnului (Vinerea Mare) sau Ziua Înălțării Domnului.

Pe lângă posturile de o zi, mai sunt patru posturi mari în calendarul bisericesc ordotox. În afara de recomandările specifice fiecărui post, pe care le vom detalia mai jos, slujba de înmormântare se va desfășura după aceleași obiceiuri. Totodată, nu există modificări legate de servicile prestate de firmele de servicii funerare, pregătirea persoanei decedate pentru înmormântare și toate serviciile aferente oferite de firmele de pompe funebre desfășurându-se în același fel.

Consiliere privind obiceiurile fiecărei perioade este oferită familiei îndoliate de firmele de servicii funerare sau de preot.Ce trebuie reținut este că, indiferent de perioada întâmplării evenimentului nefericit, sunt necesare anumite servicii funerare, indiferent daca se apelează sau nu la o firmă specializată.

Ce tipuri de posturi bisericești există

În funcție de post, există o serie de obiceiuri de care se ține cont, însă există și anumite restricții.

Posturile sunt de două feluri: de o zi sau de mai multe zile.Cele de o zi sunt în miercurile și vinerile de peste an, la care se adaugă Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), Ziua Ajunului Boboteazei (5 ianuarie), Ziua Taierii capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Care sunt principalele posturi bisericești

Dacă în cazul posturilor zilnice sau a marilor sărbători soluția este deseori prelungirea priveghiului cu o zi, în cazul principalelor posturi bisericești avem anumite obiceiuri.

Avem patru posturi mari în decursul unui an:

  • Postul Crăciunului (Postul Nașterii Domnului) – iarna;
  • Postul Paștelui (Paresimile – Patruzecimea) – primăvara;
  • Postul Sfinților Apostoli (Petru și Pavel) – vara;
  • Postul Adormirii Maici Domnului – toamna;

Înmormântări în Postul Paștelui

Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe. El se mai numește și Postul Mare, durând șapte săptămâni.În Postul Paștelui avem câteva obiceiuri care merg de la slujbă până la pomană.

În cazul unei slujbe de înmormântare care are loc în timpul acestui post, pe lângă slujba obișnuită se celebrează și veșnica pomenire. De asemenea, este inclus în slujbă și canonul pascal.

Prosoapele oferite preoților pot fi și de alte culori, nu doar albe cum se oferă de obicei, iar florile din care se alcătuiesc coroanele depuse pot fi din orice culoare.

În cazul în care slujba de înmormântare ar urma să fie realizată în sâmbăta sau duminica paștilor, ea poate fi amânată, întrucât durata priveghiului, care este de obicei de trei zile, poate fi prelungită.

Totodată, există restricții legate de pachetele oferite. În cazul înmormântărilor în timpul Postului Paștelui, se oferă pachete cu vin, colivă și colaci. Orice altfel de mâncare oferită trebuie să fie de post.

Înmormântări în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului are și el o serie de particularități care trebuie urmate potrivit tradițiilor.

În perioada acestuia (15 noiembrie-24 decembrie), nu se fac nunți, iar botezurile se realizează doar prin ceremonie religioasă. În ceea ce privește înmormântările, ele se realizează în mod obișnuit, dar cu o serie de adaptări care să urmeze obiceiurile postului.

Nu se fac înmormântări în Ziua Nașterii Domnului (25 decembrie) și nici parastase în Postul Crăciunului, așa că dacă aceste datini intră în acest interval ele vor trebuie amânate. Între Crăciun și Bobotează nu se organizează parastase, deci aceste tradiții se vor realiza după 7 ianuarie.Toate parastasele (3 zile, 9 zile, 40 de zile, 1 an și anual timp de 7 ani) vor fi și ele amânate.

Mâncarea oferită la priveghi, cea din pachetele oferite ca pomană sau cea servită după înmormântare, trebuie să fie de post. În același timp, nu se vor oferi băuturi alcoolice.

Sărbătoarea Crăciunului poate fi celebrată, însă nu cu petrecere, pentru a fi în ton cu trecerea în neființă a unui apropiat sau membru al familiei.

Zilele în care nu se fac parastase

Indiferent dacă ne referim sau nu la perioada unui post, sunt anumite zile în care, potrivit tradițiilor bisericești, nu se organizează parastase.

  • În toate duminicile de peste an
  • În zilele Praznicelor Împărătești
  • În zilele de rând (luni-vineri) ale Postului Mare
  • În zilele aliturgice
  • În perioada de la Duminica Floriilor până la Duminica Sfântului Apostol Toma (25 aprilie – 9 mai)
  • În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie)

Leave your reply